Acceptare2

Observ din ce in ce mai acut cat de mult oamenii nu se cunosc pe ei. Ii cautam neincetat pe ceilalti, ca ceilalti sa ne ofere indicii despre noi. Sa ne arate pe noi in diverse feluri, nostimi, placuti, sociabili, frumosi, urati, buni, rai..si multe altele. Cautam mereu parerea celorlalti ca sa ne putem valida pe noi in fata noastra.

Si ajungem sa depindem de ei, pentru ceea ce ne pot oferi. Cand si ei fac la randul lor acest lucru. Defapt toata lumea face acest lucru inconstient. Pana ajungi intr-un punct si realizezi ca asta se intampla. Si atunci te simti cumva incurcat..si te intrebi de ce. Si apoi incepi un miiic pas..cel mai mic..pe cel mai frumos drum. Acela care duce la tine.

Acum cativa ani eram timida si incurcata. Si suparata si fricoasa. De atunci a trecut mult, dar tin minte ca a fost un punct in care mi-am dat seama ca nu stiu nimic despre mine. Ca traiesc mereu in realitatea creata de ceilalti, ma bazez pe idei ce nici macar nu le trec prin filtrul meu persoanal..si apoi la sfarsit imi ramane doar o intrebare: eu cine sunt defapt? Ce imi place, ce nu imi place, ce as vrea sa fac, de ce, care sunt oamenii care ma fac fericita, care sunt cei pe care i-as vrea langa mine, care sunt cei pe care ii am, de ce sunt aceia. Multe multe intrebari..care tresar cu una singura.

Am ajuns acum linistita si sigura ca sapand cel mai mult spre adancurile noastre vom descoperi din ce in ce mai mult lumea si paradoxal pe ceilalti. Fiindca nu exista nici o diferenta intre tine si toti. Unul inseamna toti. De aceea incercand sa ii descoperim pe ceilalti nu facem decat sa ducem o munca inutila care ne deriva de la adevarata noastra cale. Noi.

Atunci cand nu stii cine esti, incepi sa te agati de oameni care par ca stiu cine sunt. In mintea ta ai modele, mici, mari ..schimbatoare. Ti le creezi si te agati de ele cautandu-ti un confort. Dar lucrurile sunt schimbatoare si oamenii aceia vor disparea candva, iar tu te vei simti pierdut. De ce? Nu voi raspunde la asta. Fiecare sa-si caute raspunsul.

Ce mai pot spune este ca fiecare dependenta de o persoana inhiba si mai mult potentialul tau. Dependenta de parinti, de frati, de iubit/iubita, de prieteni, de un anumit grup, de un anumit statut. Toate nu fac decat sa te tina inlantuit.

De ce a ajuns iubirea sa fie confundata uneori cu o dependenta? Cand iubirea nu leaga pe nimeni de nimic, este un lucru sincer si simtit liber fara nici o constrangere. De ce oamenii se leaga de alti oameni punand iubirea ca legamant? Cand ea ar trebui sa elibereze? Fiindca nu se cunosc. Fiindca se tem. Fiindca nu ai nevoie sa depinzi emotional/fizic/mental de nimeni ca sa poti iubi. Dupa parerea mea momentan consider ca frica este cea care produce aproape orice rau. Nu stiu de unde provine, nu stiu ce este, dar stiu sigur ca frica tine oamenii legati la ochi. Precum o pasare in colivie.

Prima frica care trebuie anulata se anuleaza foarte usor prin ACCEPTARE.