Mai apoi cand copii au inceput sa povesteasca ca nu ar exista Mos Craciun, nu am crezut din prima, dar in anul acela...nu m-am mai culcat, si am stat treaza cam pana pe la 4 dimineata cand am auzit-o pe mama fosnind prin casa. Mi-a parut asa rau :)
Si aseara ma gandeam la dilema asta. Oare este mai ok sa-i spui copilului ca nu exista Mos Craciun ca sa-l scutesti de o deceptie, sau sa il faci sa creada in povesti si sa-i daruiesti o copilarie plina de farmec, asigurandu-i in acelasi timp o deceptie? Oare ce e mai ok, o minciuna frumoasa care se termina printr-o deceptie, sau o realitate normala, sigura, care te scuteste de tristeti dar si de vise?