Noutati

Nu stiu cate persoane citeau acest blog, dar fiindca m-am schimbat si am simtit nevoia de schimbare, am decis sa ma mut in alt locusor.

Un locusor prietenos ca si acesta, dar pe care sa nu il mai tin ascuns. Asa ca de acum ma gasiti pe http://elefantisifluturi.blogspot.com/ .

O imbratisare calda!

Un desen

M-am simti asa bine facand acest desen. Nu am mai desenat de mult ceva, dar parca desenul acesta nici nu l-am desenat ci l-am lasat sa se deseneze, exact asta imi este senzatia.

Melodia care m-a sustinut si care si-a lasat iz-ul pe hartia mea, a fost aceasta.

Am ascultat-o pana cand l-am putut termina. Dupa ce l-am terminat mi-am dat seama ce reprezinta. De abia dupa ce l-am terminat.

Un zambet...pentru tine :)

Sunt fericita! Azi am avut sufletul plin. Sunt oamenii atat de minunati oriunde privesti. Azi am impartit zambete impreuna cu "lume buna" si am reusit sa vad zambete sincere...si uimitoare. Ce frumosi suntem.

Va las cateva colaje foto, cu zambete pe care le-am strans in aceasta zi frumoasa.

cand inima ne vorbeste uitam unde si cine suntem. ajungem sa stim doar ceea ce visam. si lumile noastre apar in noi luminoase si vii, si putem fi atunci zmei ai cerului. putem atinge culmi, in cateva secunde, atunci cand inimile noastre se indreapta catre cer. si visele prind forma. si ne avantam. zburam in sus fara sa mai privim in jur. uitam. visam. iubim.

Intra, te invit..

Visez la o casa mica si veche..cu ferestre albastre ce zambesc de afara...din peretii careia rasuna sunete de lume..si voci dulci..ce te imbie sa intri.

Si ai pasii in pragul meu..intra te invit. Muzica aceasta iti va mangaia primii pasi si te va purta de brat prin incaperi ascunse cu lumini pierdute in perdele lungi si rame goale. Te vei oprii intr-un colt ce-ti va zambii pe sub sprancene sau pe scaunul vechi de langa peretele batran si vesel. Peretii vor ametii in jurul tau, mesele ti se vor apleca la picioare si scaunele iti vor zambii...dulceturile vor aparea pe neasteptate ..iar ceaiul si cafeaua ti le voi servii chiar eu. Prietene ..gaseste-ti un loc in casa mea ..caci pentru tine exista.

Vei intra usor in serile tarzii, iar muzica te va face sa pasesti in alta lume. "Aici se pluteste", imi vei spune..iar eu iti voi face zambind cu ochiul. Te vei aseza pe o perna moale si mare la o masa rotunda de lemn ..si iti vei lasa gandurile sa te poarte oriunde ...dar nu pe aceste meleaguri.. Culorile vor dansa in jurul tau...cuvintele se vor scurge de sens..in timp ce le vom canta...

Diminetile m-as scurge din cearceafuri..as plutii usor pe scarii..as deschide ferestrele...si muzica va curge in lume... Iar cana tot pe masa ar fi ...si ceaiul e gata. Intra, te invit..

Vers

Aseara la un concert folk am gasit un vers care mi-a placut f mult.

"Am nevoie de tine ca ploaia de o strada cu copii"

Azi

O zi simpla si frumoasa. Azi viata a fost simpla, de o simplitate copilareasca. Azi soarele a stralucit ca atunci cand eram copil. Azi timpul parca statea pe loc..sau isi tara incet picioarele, si lucrurile se desfasurau fara graba. Azi am admirat oamenii. Si iar am ramas uimita. Cata minune poate sa se afle in cuvantul viata. Cata minune exista in general. Azi lumea era aceeasi ca acum 1 an, 2, 10 . Azi am fost linistita in timp ce soarele ma batea pe frunte, in timp ce copii radeau pe strazi printre blocuri, in timp ce oamenii mergeau in parcuri, in timp ce babutzele stateau de vorba in fata bisericii, in timp ce indragostitii se tineau de mana, in timp ce oamenii obositi radeau la o terasa, in timp ce toata lumea fremata in jur si in timp ce peste tot mirosea doar a flori. Cat de frumosi suntem, cata veselie putem aduce. Azi am iubit tot.

Why do people yell?

Citisem mai demult o povestioara tibetana ff frumoasa, care explica de ce tipa oamenii unii la altii.

Si spunea cam asa : cand doi oameni se cearta, inimile lor se indeparteaza si ca sa acopere distanta dintre ei...ei tipa.

In schimb, cand doi oameni se iubesc inimile lor se apropie si isi vorbesc incet, lent si soptit, fiindca distanta dintre ei este foarte mica.

Iar atunci cand iubirea dintre ei este f mare, inimile lor sunt atat de apropiate incat nici nu mai este nevoie de vreun cuvant, ei intelegandu-se doar din priviri. :) Frumos nu?

Sper sa ajungem cu totii sa ne intelegem doar din priviri si din cuvinte dulci si linistite.

Un raspuns

Cel mai bine iti dai seama ca un lucru ti se potriveste si ar trebui sa-l faci.. cand simti ca numai gandul si ideea despre el te umple de o enorma bucurie pura si sincera, ca de copil..

Bucurie sincera..in stare pura, nefiltrata de ratiune sau de alte logici exterioare noua. Bucurie care te bucura fara sa-ti dai seama de ce, dar te simti incantat numai la gandul catre acel lucru.

De ce sa ne chinuim sa facem ceva care nu ne face placere...cand sufletul nostru stie cel mai bine ceea ce avem nevoie? Sa lasam lucrurile care ne bucura sa se concretizeze...sa nu ne mai temem ca nu se vor implinii caci ele sunt singurele care se vor implinii de indata ce le vom da cel mai mic imbold.

Re:?

Atunci cand ne punem o intrebare, raspunsul va veni negresit.

Importante in schimb, nu sunt raspunsurile...ci ce intrebari ne punem la un moment dat. Ele ne infatisaza stadiul nostru la acel moment.

Acceptare2

Observ din ce in ce mai acut cat de mult oamenii nu se cunosc pe ei. Ii cautam neincetat pe ceilalti, ca ceilalti sa ne ofere indicii despre noi. Sa ne arate pe noi in diverse feluri, nostimi, placuti, sociabili, frumosi, urati, buni, rai..si multe altele. Cautam mereu parerea celorlalti ca sa ne putem valida pe noi in fata noastra.

Si ajungem sa depindem de ei, pentru ceea ce ne pot oferi. Cand si ei fac la randul lor acest lucru. Defapt toata lumea face acest lucru inconstient. Pana ajungi intr-un punct si realizezi ca asta se intampla. Si atunci te simti cumva incurcat..si te intrebi de ce. Si apoi incepi un miiic pas..cel mai mic..pe cel mai frumos drum. Acela care duce la tine.

Acum cativa ani eram timida si incurcata. Si suparata si fricoasa. De atunci a trecut mult, dar tin minte ca a fost un punct in care mi-am dat seama ca nu stiu nimic despre mine. Ca traiesc mereu in realitatea creata de ceilalti, ma bazez pe idei ce nici macar nu le trec prin filtrul meu persoanal..si apoi la sfarsit imi ramane doar o intrebare: eu cine sunt defapt? Ce imi place, ce nu imi place, ce as vrea sa fac, de ce, care sunt oamenii care ma fac fericita, care sunt cei pe care i-as vrea langa mine, care sunt cei pe care ii am, de ce sunt aceia. Multe multe intrebari..care tresar cu una singura.

Am ajuns acum linistita si sigura ca sapand cel mai mult spre adancurile noastre vom descoperi din ce in ce mai mult lumea si paradoxal pe ceilalti. Fiindca nu exista nici o diferenta intre tine si toti. Unul inseamna toti. De aceea incercand sa ii descoperim pe ceilalti nu facem decat sa ducem o munca inutila care ne deriva de la adevarata noastra cale. Noi.

Atunci cand nu stii cine esti, incepi sa te agati de oameni care par ca stiu cine sunt. In mintea ta ai modele, mici, mari ..schimbatoare. Ti le creezi si te agati de ele cautandu-ti un confort. Dar lucrurile sunt schimbatoare si oamenii aceia vor disparea candva, iar tu te vei simti pierdut. De ce? Nu voi raspunde la asta. Fiecare sa-si caute raspunsul.

Ce mai pot spune este ca fiecare dependenta de o persoana inhiba si mai mult potentialul tau. Dependenta de parinti, de frati, de iubit/iubita, de prieteni, de un anumit grup, de un anumit statut. Toate nu fac decat sa te tina inlantuit.

De ce a ajuns iubirea sa fie confundata uneori cu o dependenta? Cand iubirea nu leaga pe nimeni de nimic, este un lucru sincer si simtit liber fara nici o constrangere. De ce oamenii se leaga de alti oameni punand iubirea ca legamant? Cand ea ar trebui sa elibereze? Fiindca nu se cunosc. Fiindca se tem. Fiindca nu ai nevoie sa depinzi emotional/fizic/mental de nimeni ca sa poti iubi. Dupa parerea mea momentan consider ca frica este cea care produce aproape orice rau. Nu stiu de unde provine, nu stiu ce este, dar stiu sigur ca frica tine oamenii legati la ochi. Precum o pasare in colivie.

Prima frica care trebuie anulata se anuleaza foarte usor prin ACCEPTARE.

Primavara

Nu pot sa exprim cum ma simt in serile de primavara. Sau cum m-am simtit azi, intr-o seara premergatoare, cu doar intentii de primavara, ce au eliberat in aer un miros imbatator specific.

Sunt atat de sensibila la mirosuri. Ma simt uneori precum un burete, care absoarbe pana si cele mai fine picaturi de apa. Cel mai fin miros sau mireasma imi poate trezi o amintire. Si primavara ma simt atat de expusa amintirilor caci mirosurile acestea specifice din aer vin parca din alte lumi. Sunt mai mult sentimente pe cai olfactive, decat mirosuri in sine. Sunt sentimente, franturi din amintiri, din culori, senzatii, sunete, momente. Orice mireasma declanseaza in mine mai mult ca orice o amintire. Si deseori se leaga de copilarie.

Miresmele care prevestesc schimbarea unui anotimp mi se par fantastice. Si devin precum un catelus ce adulmeca in stanga si in dreapta nesatios..desi nu dau din coada :) Simt o mireasma si parca o ascund, o pastrez pentru mine, caci stiu ca este doar a mea, doar in mine declaseaza acele amintiri care ma fac sa o venerez. Franturi din copilarie cel mai des.. Seri cu ploaie de la tara, dupa-amiezi de vara, seri tarzi de iarna, praful si caldura jocurilor de vara pe cimentul cald..mii...mii de amintiri pe care altfel nu mi le amintesc. Iar aceste miresme vin precum un dar al zeilor, o ofranda in sens invers, inchinata mie si oferita pentru cateva secunde. Si atunci parca ma simt atat de expusa, caci nu ma mai pot ascunde. Atunci sunt eu. Si cad intr-o placere beata, inspirand continuu sentimente. Raman apoi ametita si pierduta, dar cu sufletul plin.

Acceptare

Atunci cand invatam sa acceptam atunci ne deschidem intr-adevar catre lumea din jur. Acceptarea poate fi grea, si dureroasa si deseori nu vine usor.

Acceptare : a lucrurilor care se intampla, a momentului prezent in care ne aflam, a oamenilor din jurul nostru si a intamplarilor create de ei, a emotiilor noastre, a faptului ca nu detinem controlul asupra lumii exterioare ci doar asupra lumii noastre interioare si cel mai important acceptare a fiintei noastre. Si cred ca de aici pornesc toate. Odata ce te accepti pe tine insuti, dispare orice problema in exterior. Cum se si zice, ca orice conflict nu exista in exterior ci doar in interiorul nostru. Si este perfect adevarat. Poate ca ne vine sa zicem ca nu este asa...dar gandind si analizand mai profund vom vedea.

Si ar trebui mentionat, ca acceptarea vine odata cu disparitia fricii. Desi este o cale bivalenta. Se poate porni de la orice capat.

Cum ar fi?

Cum ar fi o noapte fara somn? Cum ar fi o lume fara zambete? Chipuri ametite de un du-te vino halucinant, si o intrebare care persista intotdeauna. Ce ar fi daca? Ce ar fi? Lumea ne surade printre degete, lumea ne cheama si ne imbie sa dansam, sa uitam ce stim si sa ne aducem aminte ce nu stim. Sa fim in sfarsit goi si fara urme de cuvinte, nestiind ce inseamna frica. Cum ar fi o lume fara frica?

Copilarie

Mi-amintesc de copilarie ca de un vis frumos. Cum zambeam cu ochii la soare si alergam la tara desculta si mamaie ma certa. Mi-amintesc de prietenii si amicitiile atat de vesele si pure, de jocuri si ascunzisuri, cuvinte si cantece. Mi-amintesc de frunza..si tarile si gropita si jocul cu papucul, ascunzisul prin porumb...si cine arunca cel mai departe samburii de cirese. Mi-amintesc de copilarie ca de un cazan cu culori in care se scalda lumea. Iar azi imi aduc aminte ca atunci cand eram mica imi parea asa rau ca pe oamenii mari nu ii trage nimeni cu saniutza. Si inca imi pare..

Exista in viata un anumit timp pentru toate. Ceea ce nu trebuie uitat este ca nu exista o limita pentru ceea ce putem fii. Deseori mi-am creat limite din frica, iar limitele nu au facut altceva decat sa imi mentina frica inchisa ca intr-o cutie. Desi ele trebuiau sa ma tina departe de teama mea, ele erau cele care imi mentineau teama si ma fortau sa traiesc cu ea. Inca ma mai tem de multe lucruri, dar incerc pe cat posibil sa-mi demonstrez ca nimic nu este imposibil atunci cand CREZI si iti DORESTI cu adevarat.