Sunt atat de sensibila la mirosuri. Ma simt uneori precum un burete, care absoarbe pana si cele mai fine picaturi de apa. Cel mai fin miros sau mireasma imi poate trezi o amintire. Si primavara ma simt atat de expusa amintirilor caci mirosurile acestea specifice din aer vin parca din alte lumi. Sunt mai mult sentimente pe cai olfactive, decat mirosuri in sine. Sunt sentimente, franturi din amintiri, din culori, senzatii, sunete, momente. Orice mireasma declanseaza in mine mai mult ca orice o amintire. Si deseori se leaga de copilarie.
Miresmele care prevestesc schimbarea unui anotimp mi se par fantastice. Si devin precum un catelus ce adulmeca in stanga si in dreapta nesatios..desi nu dau din coada :) Simt o mireasma si parca o ascund, o pastrez pentru mine, caci stiu ca este doar a mea, doar in mine declaseaza acele amintiri care ma fac sa o venerez. Franturi din copilarie cel mai des.. Seri cu ploaie de la tara, dupa-amiezi de vara, seri tarzi de iarna, praful si caldura jocurilor de vara pe cimentul cald..mii...mii de amintiri pe care altfel nu mi le amintesc. Iar aceste miresme vin precum un dar al zeilor, o ofranda in sens invers, inchinata mie si oferita pentru cateva secunde. Si atunci parca ma simt atat de expusa, caci nu ma mai pot ascunde. Atunci sunt eu. Si cad intr-o placere beata, inspirand continuu sentimente. Raman apoi ametita si pierduta, dar cu sufletul plin.
